Macrosomia

        

Macrosomia, cunoscută și sub numele de “sindromul copilului mare” este definită ca greutatea peste 4500g  la naștere, indiferent de vârsta gestatională.

Unul dintre factorii primari care este asociat cu macrosomia, este diabetul, fie că este vorba de diabetul gestational, fie că este vorba de diabetul zaharat(DZ) preexistent. În ceea ce constă diabetul DZ preexistent, DZ de tip II este asociat mai frecvent cu macrosomie; în timp ce DZ de tip I este asociat cu microsomie. 

În situaţie de mamă cu DZII , fătul este expus în prima parte a sarcinii, la hiperglicemie care în lipsa hiperinsulinemiei secundare, determină o scădere a dezvoltării fetale. În cea dea doua parte de dezvoltare intrauterină, celulele pancreatice hipertrofice, răspund la hiperglicemie, prin creşterea producţiei de insulină. Această combinaţie potentă dintre hiperinsulinemie(un hormon anabolic major) şi hiperglicemie (“carburant anabolic major”) determină evenimete în cascadă în trimestrul al treilea care culmină cu o creştere importantă a depozitelor de ţesut adipos,  în timp ce depozitele proteice au o creştere modestă (până la 12%). Evenimentele care determină creşterea greutăţii au loc după a 32 săptămână de gestaţie.

Alți factori determinanți ai macrosomiei sunt:

Sexul fetal. Fetuşii de sex feminin sunt sistematic mai mci decât cei de sex masculin, când vârsta gestaţională şi alţi factori sunt similari; deşi explicaţia acestui fenomen nu este bine înţeleasă. Sexul fetal s-a dovedit să fie important în estimarea greutăţii; în general fiind o diferenţă de 136g între fetuşii de sex masculin şi cei de sex feminin născuţi la termen.

Vârsta gestațională.  Se consideră că vârsta gestaţională este unul dintre cele mai semnificativi factori pentru determinarea greutăţii fetale. În situaţii de naştere după termen, rata de macrosomie fetală creşte până la 17-29%; în comparaţie cu populaţia generală (cu naştere la termen)  la care rata de macrosomie fetală este de 2-15%.  În urma studiilor lui Boyd (1983), acestă rată creşte progresiv pe măsură ce vârsta gestaţională trece de 37 de săptămâni.

Vârstă gestaţională completă, săptămâni	Rata de macrosomie fetală, %
37	2.1
37	4.8
39	8.2
40	12.3
41	15.8
42	21

Rata macrosomiei fetale în funcţie de vârsta gestaţională

Înălţimea mamei. Înălţimea mamei este o caracteristică uşor măsurabilă, aceasta fiind corelată pozitiv cu greutatea fetală. Deşi stilul de viaţă poate să modifice potenţial alte trăsături fizice (greutatea maternă; indicele de masă corporală); înălţimea maternă este cel mai bun indiciu pentru potenţiala înălţime a fătului. Făcând excepţie de la anumite condiţii (malnutriţie în copilărie, scolioză, boli intrinseci ale oaselor) înălţimea adultului este o trăsătură cu bază genetică, transmisă din generaţie în generaţie. Studiile de pedigree au demonstrat că în general “oamenii mari au copii mari şi oamenii mici au copii mici”.

IMC (Indicele de masă corporală) matern mare. Surkan (2000), ajunge la concluzia că în comparație cu femeile cu IMC normal (20.0-24.9), femeile supraponderale (IMC 25.0-29.9) sau cele obeze (IMC>30.0) au o rată de 2-3 mai mare de a da naștere unui copil macrosom. Numeroase alte studii au identificat o legătură între IMC matern mare și nou-născuți macrosomi. Cercetările au arătat că în situație de obezitate are loc o reducere a sensibilității țesuturilor pentru insulină, crescând astfel glucoza din sânge matern; o data cu acesta are loc o creștere proportională  a transportului materno-fetal de glucoză; în cele din urmă determinând o creștere a dezvoltării intrauterine.

Creșterea greutății în tipul sarcinii. Acest factor este important de luat în considerare, în ceea ce privește dezvoltarea fetală; în sensul că cu cât creșterea în greutate în timpul sarcinii este mai mare, cu atât probabilitatea de a da naștere unui făt mare, crește. Creșterea în greutate este în general proporțională cu aportul caloric al mamei și cu cât caloriile consumate sunt mai multe, cu atât este mai mare cantitatea de energie și substanțe nutritive implicate în dezvoltarea tisulară fetală. De asemenea, o creștere mare a greutății în timpul sarcinii este asociată cu un risc crescut de diabet gestațional.

Multiparitate. Paritatea este direct sau indeprendent asociată cu greutatea fetală. Cu cât mai mare este paritatea, cu atât e mai mare probabilitatea ca fătul să fie mai mare. Paritatea este  în legătură strânsă cu vârsta maternă; din acest motiv, o dată specificată paritatea, vârsta nu mai e un factor independent care precizează greutatea fetală. Pentru cei născuţi la termen; se precizează că fătul este cu 0.2-0.3g/ zi mai mare decât fătul precedent, al multiparei.

Anomalii congenitale.

Eritroblastoza fetală.

Administrarea de antibiotice pe parcursul sarcinii(amoxacilină, pivampicilină).

Boli genetice(Sindromul Sotos).

Complicațiile macrosomiei în codițiile unei nașteri vaginale sunt:

• Leziune plexului brahial
• Hematom cefalic
• Hematom în urma epiziotomiei
• Fractură de claviculă
• Lacerație perineală
• Distocia umărului

Pe 27 martie 2013, s-a născut George (Anglia), un băiețel care la naștere a avut 8 kg. George  s-a născut pe cale vaginală, la care au asistat 40 de medici specialiști. La naștere, George a avut o șansă de supraviețuire de 10%. La șase săptamâni George purta hăinuțe pentru copii de 6 luni. (Sursa:  http://shine.yahoo.com/parenting/george-king-of-england--born-weighing-over-15-pounds--is-one-big-baby-212724847.html)

George se simte bine, deși nu se poate evalua încă dacă nașterea grea, a determinat repercursiuni ireversibile asupra sistemului nervos.

Îi urăm lui George multă sănătate și să crescă mare!!