vineri, 19 iulie 2013

Epiziotomia


                 Epiziotomia este o  incizie chirurghicală a perineului, efectuată de obstetrician, cu scopul de a lărgi canalul cervixului pentru a facilita naşterea copilului. Este una dintre cele mai utilizate proceduri efectuate în timpul naşterii la nivel mondial.

                 Epiziotomia a fost iniţial recomandată ca o metodă de a uşura încheirea celei de-a doua fază a travaliului precum şi a reduce riscul de traumatism matern şi  fetal, dar şi  rata de morbiditate asociată cu naşterea.

Se consideră că beneficiile postpartum ale unei epiziotomii includ:
  • repararea şi vindecarea mai eficientă, comparativ cu laceraţiile perineale spontane
  • scăderea durerii postpartum
  • reducerea riscului de laceraţii de gradul III şi  IV
 

                 Adiţional, se considera că epiziotomia are efecte benefice pe termen lung precum:
  • prevenirea relaxării pelvisului, 
  • prevenirea prolapsului organelor pevice, 
  • prevenirea disfuncţiilor seaxuale, 
  • prevenirea incontinenţei urinare şi  fecale. 


               În ceea ce priveşte nou-născutul, de consideră că epiziotomia previne 
  • asfixierea,
  • trauma craniană, 
  • hemoragia cerebrală 
  • reduce riscul de distocie 


În ciuda lipsei datelor concludente, epiziotomia a fost adoptată larg în practica obstetricală, după anii 1920 şi a devenit o metodă de îngrijire standard în SUA şi  Europa. În anii 1970 şi 1980, obstetricienii au început să se îndoiască în ceea ce priveşte epiziotomia ca o metodă de rutină. O perioadă de decenii a dovedit şi efectele secundare unei epiziotomii cum ar fie: creşterea riscului de laceraţii severe, disfuncţie pelvină şi  dispareunie. 
 
            Din acest motiv, rata de utilizare a epiziotomiei a scăzut în secolul 21. De exemplu, în SUA numărul de epiziotomii efectuate anual a scăzut de la 1.6 în 1992 la 716.000 în 2003, datorită unui protocol de practică mult mai limitat. 


JAMA(Jurnalul Asociaţie Americane Medicale) in urma unor studii aprofundate a concluzianat că realizarea unei epiziotomii implică ulterior o durere mai mare, deci medicaţie analgezică pe o perioadă mai mare de timp, precum şi  laceraţii mai severe decât în situaţie în care epiziotomia nu se realizează. 

În ceea ce priveşte consecinţele pe termen lung ale epiziotomiei, JAMA consideră că dovezile nu sunt foarte concludente şi  că pe de-o parte nu există o îmbunătăţire semnificativă a incontinenţei urinare şi  fecale, a prolapsului, sau a funcţiei sexuale iar pe de altă parte aceasta este asociată cu dispareunie.

 
Autorii JAMA au concluzionat că „în absenţa beneficiilot şi datorită potenţialului distructiv, această metodă trebuie abandonată. Dovezile nu sprijină benficiile materne atribuite tradiţional epiziotomiei de rutină. De fapt, consecinţele epiziotomiei, pot să fie mult mai grave la pacientele care ar fi suferit doar leziuni minore în absenţa epiziotomiei.”



În 2006 ACOG (Colegiul American de Obsterică şi  Ginecologi ), a publicat un Buletin de Practică, care concluzionează că epiziotomia mediană este asociată cu o rată mai mare de lezare a sfincerului anal precum şi  a rectului în comparaţie cu epiziotomia meliolaterală. De asemenea, în acest buletin se recomandă că limitarea utilizării epiziotomiei în practica clinică (recomandare de nivel A).
 ACOG, consideră că epiziotomia de rutină nu previne leziunea de perete pelvian (care va determina în cele din urmă incontinenţă) şi  că epiziotomia mediolaterală este de preferat când această procedură devine o indicație clinică devine o indicaţie clinică (recomandare de nivel B). 


În 2007, NICE (Institutul Naţional pentru Sănătate şi Excelenţa Clinică) şi RCOG au publicat protocoale similare împotriva epiziotomiei de rutină, advocând epiziotomia mediolaterală în cazurile indicate clinic. NICE pune de asemenea accent pe tehnică de efectuare a epiziotomiei mediolaterale. Majoritatea societăţilor recunosc, rolul limitat pe care îl are epiziotomia în condiţiile unei naşteri cu complicaţii (de exemplu, distocia umărului), când statusul fetal  nu este reconfortant sau posibil pentru a evita leziunile materne serioase.

Există puţine contraindicaţii absolute în epiziotomie. Epiziotomia nu poate fi efectuată fără acordul pacientei. Contraindicaţiile relative ale procedurii includ: boală cronică inflamatorie, malformaţii perineale severe. Epiziotomia se efectuează doar dacă se alege  naşterea pe cale vaginală.

Sursa: http://emedicine.medscape.com/article/2047173-overview

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu